Despre psihologie se vorbeste tot mai des in ultima perioada: cand un copil e agresat fizic sau verbal la scoala, cand o drama a zguduit din temelii linistea unei familii sau un accident a lasat copii orfani, femei vaduve sau parinti sfasiati de durerea pierderii copilului drag.
E bine, e normal sa se vorbeasca despre aceste lucruri dar si mai bine ar fi sa se faca ceva concret in acest sens. Sunt drame la tot pasul, in jurul nostru, toti avem cunoscuti, prieteni care au suferit o pierdere.
Intrebarea este: cati au apelat la psiholog? Apoi, intrebarea urmatoare: de ce nu se apeleaza la psihoterapie?
Da, e trist, romanii nu apeleaza la psiholog. Romanul indura, strange din dinti, apeleaza la un prieten care sa-i asculte pasul, poate face o rugaciune, aprinde o lumanare si atat.
In mileniul trei, la cateva sute de ani de la confirmarea psihologiei ca stiinta, inca ezitam sa apelam la psihoterapie sau psihoterapeut. Ne e rusine, ne e frica sa nu fim stigmatizati.
Rusine, adica sa recunoastem ca suntem depasiti de situatie. De mici am fost educati sa fim tari, sa facem fata tuturor vicisitudinilor vietii, sa nu ne lasam invinsi. Nimic rau in asta. Insa e mai sanatos pentru psihicul nostru sa ne cunoastem limitele, sa ne lasam ajutati, sa cerem ajutor. Un spirit de invingator lupta cu orice mijloace pentru bunastarea sa fizica si psihica. Inca ne e rusine sa afle vecinii, colegii de serviciu sau rudele ca apelam la psiholog. E mai putin rusinos sa se afle ca avem probleme de prostata, ciroza, sau hemoroizi ?
Acum ca am adus in discutie si boli ‘’lumesti’’, cu parere de rau, afirm in cunostiinta de cauza ca sunt medici care neaga efectul si beneficiile practicilor de psihoterapie. Trist!
E demonstrat si argumentat stiintific ca sursa multor boli somatice, de organ, este de natura psihica, ca factori psihologici influenteaza procesele fiziologice. Unii clienti ai psihologilor se asteapta la o vindecare totala in cadrul unei singure sedinte de psihoterapie; oare exista boli somatice grave vindecate dupa administrarea unei singure pastille?!
Stigmatizarea, o alta pata pe imaginea noastra
Sa nu fim etichetati ‘’nebuni’’. Inca se mai pune egal intre psihologie si psihiatrie. O greseala care ne poate aduce mai aproape de psihiatrie mai mult decat am vrea sa credem (de exemplu: o tristete intensa, o stare depresiva ignorata se poate agrava si, in loc sa apelam la cateva sedinte la psiholog, sa se ajunga la depresie de intensitate psihotica si sa fie necesara internarea la psihiatrie, cu medicatie antidepresiva, cu perioade mari de concedii medicale, departe de familie).
In prezent, populatia inca nu cunoaste pe deplin motivele pentru care e bine sa apelam la psiholog. Am amintit mai sus despre pierderi. Pierderile au o semnificatie strict personala pentru fiecare dintre noi. Cineva sufera enorm pentru pierderea jobului iar altcineva se simte distrus iremediabil la decesul catelusului adorat. Pierderea suportului afectiv, abandonul, o despartire de un prieten din copilarie, pierderea sperantei, a stimei de sine, a intelesurilor, sensurilor si asteptarilor, divortul si multe, multe alte suferinte ne destabilizeaza, ne fac instabili, fragili si vulnerabili.
In loc de concluzie pentru practica de psihoterapie in 2014
Se stie ca avem in noi , inconstient, un instinct de supravietuire. Sa lasam natura sa-si urmeze cursul, sa dam crezare impulsului de a cere ajutor…
Intrebari, intrebari…
Raspunsul se afla la fiecare dintre noi.
Timp… Bani…Dezinformare…Ezitare…
De un lucru sunt sigura: speranta nu moare niciodata!
Lucica Stefanescu
psiholog/psihoterapeut